RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 198 | Sancțiuni americane pentru militarii israelieni care au încălcat drepturile omului/Israelul nu vrea „stat palestinian”

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 198 | Sancțiuni americane pentru militarii israelieni care au încălcat drepturile omului/Israelul nu vrea „stat palestinian”
RĂZBOI Israel-Hamas. Vot la ONU pe cererea palestinienilor / Sursa FOTO: flickr.com
Publicat: 21/04/2024, 08:07
Actualizat: 21/04/2024, 23:39
19:21

SUA ar putea sancționa unități militare israeliene pentru încălcarea drepturilor omului

SUA iau în considerare să sancționeze unități militare și de poliție israeliene care au încălcat drepturile omului pe durata operațiunilor militare din Fâșia Gaza.  Au fost raportate mai multe fapte de abuz și crime de război împotriva civililor palestinieni. Batalionul Netzah Yehuda este prima unitate israeliană propusă de administrația Biden care va fi sancționată, au declarat două surse americane pentru The Times of Israel.

13:46

Israelul revendică atacuri împotriva Hezbollah în Liban

Forțele aeriene israeliene au susținut că a atacat „mai multe ținte teroriste” în Liban, relatează SkyNews, citat de Mediafax.

Avioanele de vânătoare au vizat o „structură militară” din zona Tir Harfa și au distrus-o, transmite armata israeliană.

Afirmațiile nu au fost verificate independent.

Forțele aeriene susțin, de asemenea, că au atacat un post de observare și două clădiri militare aparținând lui Hezbollah în două părți diferite ale Libanului.

11:15

Peste 14 palestinieni au fost ucişi în Cisiordania ocupată, în timpul unor violenţe în creştere

Forţele israeliene au ucis sâmbătă 14 palestinieni în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, iar un şofer de ambulanţă a fost omorât în timp ce mergea să preia răniţii dintr-un atac separat al coloniştilor evrei violenţi, au spus autorităţile palestiniene, citate de Reuters.

Forţele israeliene au început un raid extins la primele ore ale zilei de vineri în zona Nur Shams, lângă oraşul palestinian Tulkarm, şi încă făceau schimb de focuri cu luptători înarmaţi, sâmbătă, potrivit News.ro.

Au fost văzute vehicule militare israeliene în masă şi au avut loc rafale de focuri de armă, în timp ce cel puţin trei drone au fost observate deasupra Nur Shams, o zonă care găzduieşte refugiaţi şi descendenţii acestora din războiul din 1948, care a însoţit crearea statului Israel.

Brigăzile Tulkarm, care grupează forţe din numeroase facţiuni palestiniene, au declarat că luptătorii săi au făcut schimb de focuri cu forţele israeliene, sâmbătă.

Cisiordania, o zonă de aproximativ 100 km lungime şi 50 km lăţime, a fost în centrul conflictului israeliano-palestinian de când a fost ocupată de Israel în războiul din 1967 din Orientul Mijlociu.

Războiul din Gaza a umbrit violenţa continuă în acest teritoriu, inclusiv raiduri regulate ale armatei asupra grupurilor militante, furiile coloniştilor evrei din satele palestiniene şi atacurile de stradă ale palestinienilor asupra israelienilor.

Mii de palestinieni au fost arestaţi şi sute ucişi în timpul operaţiunilor obişnuite ale armatei şi poliţiei israeliene de la începutul războiului din Gaza, cei mai mulţi membri ai unor grupuri armate, dar şi tineri care aruncă cu pietre şi civili neimplicaţi.

Sâmbătă, autorităţile palestiniene din domeniul sănătăţii au declarat că cel puţin 14 palestinieni, dintre care doi au fost identificaţi de surse şi oficiali palestinieni ca fiind un bărbat înarmat şi un băiat de 16 ani, au fost ucişi în timpul raidului, uelel dintre cele mai numeroase victime în Cisiordania în ultimele luni. Un alt bărbat a fost ucis vineri.

08:45

Bilanţul victimelor din Gaza a trecut de 34.000 de morţi

Bilanţul victimelor războiului israelian din Gaza a crescut, sâmbătă, la peste 34.000 de morţi, majoritatea victimelor fiind femei şi copii, dintre care cel puţin şase au fost ucişi în urma unui atac aerian asupra unei case din Rafah, scrie The Guardian.

Cel mai recent bilanţ vine în contextul în care speranţa unei încetări a focului s-a diminuat, iar atenţia globală s-a îndreptat către schimbul periculos de rachete şi drone între Iran şi Israel.

De asemenea, aproape 77 000 de persoane au fost rănite, potrivit autorităţilor sanitare din cadrul guvernului din Gaza condus de Hamas. Cifrele nu includ zeci de mii de morţi despre care se crede că sunt îngropaţi în ruinele bombardate ale caselor, magazinelor, adăposturilor şi altor clădiri, conform News.ro.

Cifrele nu fac distincţie între civili şi luptătorii Hamas; armata israeliană afirmă că a ucis peste 13.000 de militanţi.

În condiţiile în care discuţiile au fost suspendate, Israelul a semnalat că intenţionează să avanseze cu o operaţiune terestră în sudul Rafah, singura parte din Gaza în care nu a trimis trupe. Atacurile aeriene au continuat în această zonă, iar vineri seară unul a lovit o casă din cartierul vestic Tel al-Sultan, ucigând nouă persoane.

07:51

Ajutorul american pentru Israel "apără civilizaţia occidentală", spune Netanyahu

Votul pentru un nou ajutor militar american în valoare de mai multe miliarde de dolari pentru Israel „apără civilizaţia occidentală”, a declarat sâmbătă premierul israelian Benjamin Netanyahu, pe fondul războiului cu mişcarea palestiniană Hamas şi al tensiunilor tot mai mari cu Iranul, relatează AFP.

„Congresul SUA tocmai a adoptat cu o majoritate covârşitoare un proiect de lege foarte apreciat privind ajutorul, care arată un sprijin bipartizan puternic pentru Israel şi apără civilizaţia occidentală. Le mulţumesc prietenilor noştri, mulţumesc Americii!”, a scris Netanyahu pe reţeaua X, citat de Agerpres.

Anterior, şeful diplomaţiei israeliene, Israel Katz, a spus că votul Camerei Reprezentanţilor din SUA privind noul ajutor militar trimite „un mesaj puternic inamicilor noştri”.

Votul „dovedeşte legăturile strânse şi parteneriatul strategic dintre Israel şi Statele Unite şi trimite un mesaj puternic duşmanilor noştri”, a scris Katz pe contul său de X.

Camera Reprezentanţilor din SUA a aprobat sâmbătă un nou ajutor militar de mai multe miliarde de dolari pentru Israel, care este în război cu mişcarea palestiniană Hamas, în ciuda preocupărilor internaţionale cu privire la situaţia civililor din Gaza.

Aceste fonduri vor fi folosite, printre altele, pentru a consolida scutul antirachetă al Israelului, numit „Domul de Fier”.

Proiectul de lege trebuie acum aprobat de Senat, unde un prim vot ar putea avea loc chiar marţi.

Israelul îi convoacă pe ambasadorii ţărilor care au votat pentru un „stat palestinian” la ONU

Ministerul israelian de Externe a anunţat sâmbătă că i-a convocat pentru duminică pe ambasadorii ţărilor din Consiliul de Securitate care au votat în favoarea aderării cu drepturi depline a palestinienilor la Naţiunile Unite, notează AFP.

„Ambasadorii Franţei, Japoniei, Coreei de Sud, Maltei, Republicii Slovace şi Ecuadorului vor fi convocaţi” duminică şi „le va fi exprimat un protest puternic”, a indicat ministerul pe contul său de X.

Un protest va fi prezentat şi ambasadelor ţărilor care au votat pentru propunerea algeriană, care a fost respinsă, vizând îmbunătăţirea statutului palestinienilor care din 2012 au statutul inferior de „stat observator nemembru”, scrie Agerpres.

Potrivit ministerului, mesajul adresat ambasadorilor este următorul: „Un gest politic către palestinieni şi un apel la recunoaşterea unui stat palestinian – la şase luni după masacrul din 7 octombrie – este un primă pentru terorism”.

„Israelul nu va accepta înfiinţarea unui stat terorist care îşi pune în pericol cetăţenii”, a adăugat textul.

Palestinienii au cerut Consiliului de Securitate să accepte ca un „stat palestinian” deja recunoscut de majoritatea capitalelor să-şi ocupe locul „legitim” în cadrul Naţiunilor Unite.

Însă, cu ocazia votului de joi, Statele Unite, care au făcut tot ce a fost posibil pentru a întârzia votul, nu au ezitat să recurgă la dreptul lor de veto, pe care îl folosesc în mod regulat pentru a-şi proteja aliatul israelian.

Absolvent al Facultății de Istorie (2013-2016) și al programului de master „Istorie și Practică în Relații Internaționale” (2019-2021) la Universitatea mai mult
Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
A murit cea mai frumoasă actriță. Marea doamnă s-a stins. Toți o știau din telenovele
Cel mai șocant film horror din istorie. E cea mai profitabilă producție
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor